Povestea lunii decembrie  2006   

Doamne, dacă exişti cu adevărat !?!

 Ajută-ne !!!

Într-o noapte friguroasă de început de iarnă, doi tineri părinţi copleşiţi de grijile şi de problemele ce păreau să nu se mai termine, plâng îmbrăţişaţi într-un colţ al camerei atenţi ca nu cumva să trezească cele trei minuni cu care Dumnezeu i- a binecuvântat. Par a fi trei îngeraşi, inocenţi şi puri, ce nu ştiu cum este lumea de fapt. Ei au impresia că viaţa este frumoasă şi plină de bucurii, căci de când s- au născut părinţii i- au protejat şi au încercat să facă în aşa fel încât nimic şi nimeni să nu le umbrească copilăria.

„Dar oare am reuşit ... ?” se întrebă acum la adăpostul întunericului cei doi părinţi. Au încercat să obţină o casă pentru copiii lor, dar nu au reuşit. Acum locuiesc impreună cu părinţii şi fraţii tatălui, precum şi cu familiile lor (in total cinci familii), într-o casă aflată la marginea Constanţei. Fiecare familie are la dispoziţie o singură cameră. Se descurcă cu toţii foarte greu, iar banii obţinuţi de bărbaţi din munci ocazionale sunt mult prea puţini; însă continuă să lupte, să se susţină unii pe alţii şi să se ajute.

„Suntem norocoşi că măcar avem familia aproape, dar doar dragostea şi înţelegerea nu mai sunt suficiente! ... Avem nevoie de bani. Aşa cum a zis şi medicul, trebuie să o ducem cât mai repede la un cardiolog, să aflăm exact ce are şi să înceapă un tratament cât mai repede cu putinţă ... asta până nu e prea târziu !?”, aşa plângeau şi se frământau cei doi părinţi îmbatrâniţi parcă într-o clipă de griji şi de frică.

Nu mai erau cei doi tineri frumoşi şi plini de viaţă pe care îi cunoştea toată lumea – acum erau bătrâni şi la capătul puterilor. Vorbeau în şoaptă, îngrijoraţi să nu îi audă vreunul dintre cei trei copii, însă Bianca- Andreea era deja trează. Ştie că ea este motivul frământărilor ce au cuprins întreaga familie, şi nici ea nu poate dormi din aceleaşi motive. Nu înţelege de ce ea nu se poate juca aşa cum o fac fraţii şi verii ei; nu înţelege de ce i se face rău de fiecare dată când încearcă să alerge cu copii de pe stradă sau de ce ea, care şi-a dorit atât de mult să meargă la şcoală, nu poate acum nici măcar să îşi ducă singură ghiozdanul !

Toate acestea au o singură explicaţie – Andreea- Bianca este bolnavă, sau cel puţin aşa presupune medicul de familie pe lista căruia ea şi fraţii ei sunt înscrişi. Medicul bănuieşte că ar avea o malformaţie la inimă şi din această cauză fetiţa oboseşte foarte uşor şi face crize la cel mai mic efort. De mult timp le spune părinţilor că trebuie dusă la un specialist şi nu la cabinetul ei când Andreei i se face rău.

„Dar ce să facem ??? Nu avem bani ..., iar pentru a merge la un cardiolog ne trebuie bani !”

Norocul a făcut ca nu la mult timp după acea noapte friguroasă Fundaţia Holt România să audă povestea lor de la o altă familie aflată la necaz. Prin consiliere şi suport financiar, tânăra familie a fost ajutată să meargă cu fetiţa la medic şi să facă toate analizele necesare. Nici acum situaţia nu este prea bună căci Andreea- Bianca e posibil să aibă nevoie de o intervenţie chirurgicală pentru a se face bine. Insă, noi, cei de la Holt România, îi vom susţine în continuare şi vom încerca să îndeplinim cel mai mare vis al Andreei – acela de a putea alerga impreună cu fraţii şi verii ei, precum şi cu toţi copiii ce doresc să ţină în palma lor un fluturaş viu colorat !

Asistent social - Galantonu Bogdana- Raluca

Povestea lunii decembrie 2006        

Un vis devenit realitate

“Doamne, oare cum am sa ma descurc si cu copilul asta? Oare voi putea sa-l tin aproape? Daca, Doamne fereste, moare?” 

Ganduri triste, fara speranta ale unei mame...Intr-o camera mica, saracacioasa, o mama sta si plange...desi tanara, fata sa e a unui om care a trecut prin multe incercari... 

Pe unicul pat din camera sunt 2 copii...doua fetite... una mai mare, de 2 ani si jumatate se joaca cu o punga de plastic...ii place cum fosneste...e ultima sa jucarie si in inocenta care caracterizeaza aceasta varsta, nici nu-si da seama ca, de fapt, punga nu e o jucarie in adevaratul sens al cuvantului...cealalta fetita, mult mai mica, sta in sezut sprijinita de o perna...are doar 6 luni se uita cu ochi mari in jurul sau, incercand parca sa inteleaga rostul lucrurilor... 

Mama se uita cu ochii in lacrimi mai ales la aceasta fetita mica...ingrijorarile ei sunt mai mari in ceea ce o priveste...se duce, o ia in brate...parca simtindu-i tristetea si lacrimile unui amar de viata, copilul incepe sa planga si el... 

Toata camera e invaluita de durerea unei mame, care ar face tot posibilul pentru a-si pastra copii....

 “Doamne, oare cu ce am gresit? Am pierdut deja doi copii…unul l-am dat pentru ca eram prea tanara, celalalt mi-a murit la cateva luni de o raceala puternica....Mai am cele doua fetite...as vrea sa nu le risipesc si pe ele...sufletul meu de mama nu ar mai suporta...cred ca nu as putea sa mai indur...Cum sa fac?” 

Mama trista din povestea noastra s-a adresat Organizatiei noastre si a cerut ajutor in vederea mentinerii copiilor in familie. In special, fetita cea mai mica era la un mare risc de abandon datorita situatiei materiale precare. Mama nu avea servici si nici sprijin din partea familiei largite. 

Cazul este deschis si intrumentat in cadrul Programului de Interventie in Situatie de Criza. Prin consiliere si suport financiar, mama a fost ajuta sa depaseasca situatia de criza si sa pastreze fetita in familie. Mama a reusit sa obtina si o locuinta sociala din partea autoritatilor locale, precum si un sprijin financiar lunar, care o ajuta sa-si creasca copii. 

“Doamne, iti multumesc! Visul meu a devenit realitate...copii mi-au ramas alaturi si asta e marea mea bucurie si ratiunea de a fi.”

Asistent social – Elena Mocanu

Povestea lunii decembrie 2006                                                             

Casa în care nu au existat

 Brazi de Crăciun

            In casa despre care vă vorbesc nu au existat niciodată Brazi de Crăciun. Şi asta nu pentru că locatarii ei - o fetiţă, un băieţel şi mămica lor - nu şi-ar fi dorit aşa ceva, ci pentru că întotdeauna Bradul de Crăciun era undeva în coada listei, cu ceva înainte de păpuşă, maşinuţă, cuburi şi alte lucruri importante de pe lista mamei, dar niciodată atât de importante încât să fie avansate pe primele locuri. Si pentru că de obicei banii erau foarte puţini, atunci când mama trecea pe listă Brăduţul de Crăciun, îl trecea, doar aşa, ca să nu-şi piardă speranţa.

Cum ar fi putut să cumpere Brad de Crăciun în locul pâinii, sau a singurei perechi de ghete pe care copii o purtau cu rândul? Si uite aşa, an după an, decizia nu era greu de luat. Insa mama, simţea din ce în ce mai mult povara faptului că trebuie să facă ceva pentru copiii ei care nu au avut niciodată un Bradut-Al-Lor-De-Crăciun.  

Intr-o seară friguroasă, de dinainte de Crăciun, i-a adunat pe amândoi lângă ea, printre păturile deşirate şi peticite şi s-a gândit să-şi înveţe copii ceva despre speranţă. Le-a spus aşa: "Dragii mei copii, anul care va veni, va fi un an mai bun pentru noi. Si ştiţi de ce? Fiindcă vom începe cumpărăturile din celălalt capăt al listei!"

 Anul următor şansa a făcut ca mama să se întâlnească cu noi, Holt România şi să ne spună povestea ei despre Bradul de Crăciun. Ne-am gândit să o lăsăm să îşi înceapă cumpărăturile din capătul promis al listei, iar noi ne-am asigurat că pâinea şi ghetele le sunt asigurate. Din sufletul celor generoşi, pentru cei care ştiu să spere!   

Asistent social -Ada Diana Gabor