Harry si Bertha Holt

În toamna anului 1954, Harry şi Bertha Holt au văzut un film documentar despre copiii născuţi de mame coreene ai căror taţi erau soldaţi ai Naţiunilor Unite. Din cauza sângelui “corcit”, aceşti copii erau proscrişi în societatea coreeană. Impresionaţi de imaginile captivante ale unor copii malnutriţi, soţii Holt au hotărât să adopte opt copii orfani din Coreea. În mai 1955 Harry a plecat în Coreea, în timp ce Bertha a contactat Congresul Statelor Unite.

Actul Refugiatului din 1953 a limitat la doi numărul de copii pe care o familie îi putea adopta din străinătate. Fără teamă, Bertha a adunat prieteni pentru a scrie scrisori şi în iunie 1955, la numai două luni după ce a pornit cercetările, Congresul Statelor Unite a schimbat Legea Senatului 2312 cu “eliberarea unor Orfani de Război coreeni.” Legea a permis soţilor Holt să adopte şi să aducă opt copii din Coreea în Statele Unite. În octombrie 1955 Harry a adus acasă cei opt copii ai soţilor Holt. Această adopţie a generat mult interes şi în prima parte a anului 1956 soţii Holt au început să se preocupe de copiii fără adăpost şi să ajute alte familii să adopte copii din Coreea.

După 1950 mulţi considerau adopţia internaţională un “experiment social” nebunesc. Asistenţii sociali spuneau: “Sunt bebeluşi drăgălaşi şi copii minunaţi, dar ce se va întâmpla cu ei când vor creşte mari?”

Cei dintâi copii adoptaţi şi familiile lor au deschis calea adopţiei internaţionale fără să fi beneficiat de experienţă sau informaţii anterioare.

În anii ’50 procedeele adopţiei erau în general ascunse şi obscure. Dar adopţiile timpurii din Coreea au revoluţionat problema conştientizării lor. Aceste adopţii nu puteau fi ascunse copiilor sau societăţii. Deşi unii priveau aceste adopţii internaţionale cu îndoială şi suspiciune, marea majoritate a publicului a recunoscut adevărul fundamental pe care soţii Holt  îl scoseseră la iveală – că dragostea unei familii poate trece dincolo de barierele legate de neam şi naţionalitate şi că adopţia nu e o insignă a ruşinii, ci un stindard al dragostei.

Nu exista o istorie anterioară, nici o hartă pe care s-o poţi urmări, dar a mers. Nu a fost întotdeauna uşor, dar multe lecţii s-au învăţat pe drum; iar astăzi adopţia internaţională este o instituţie acceptată unanim. Acei “bebeluşi drăgălaşi şi copii minunaţi” din primii douăzeci de ani au crescut acum. Sunt părinţi, bunici, adulţi reuşiţi, cetăţeni ai lumii.

Pe măsură ce programul Holt s-a maturizat şi s-a dezvoltat, s-a extins şi în alte ţări: Vietnam, Thailanda, Filipine, Nicaragua, India… Mai mult decât atât, profunzimea programelor a luat amploare.

Consilierea oferită părinţilor naturali a fost întotdeauna importantă şi, în afara acestui serviciu, Holt şi agenţiile sale au dezvoltat programe pentru reintegrarea copiilor în familiile naturale şi plasarea copiilor in familii adoptive din ţările lor natale. Conceptul de “permanenţă” a ajuns să stea la baza unei game mari de servicii, toate ţintind spre acelaşi lucru: copiii să aibă o familie permanentă. În ultimii ani, programele s-au îndreptat spre ideea de “întărire familială”, ajutând familiile cu risc de despărţire să rămână împreună.

Astăzi, cu conducerea şi inovaţia agenţiilor partenere din toată lumea, reţeaua de agenţii Holt dezvoltă o arie largă de servicii, fiecare croindu-şi nevoile unice ale familiilor şi copiilor din ţara respectivă. Totuşi, eforturile depuse de Holt International au rămas fidele filozofiei originale, aşa cum a fost exprimată de Harry Holt: “Orice copil are dreptul la o familie proprie.”