|
Povestea lunii
septembrie 2007
Copilarie trunchiata
 Am
cunoscut- o pe Adriana intr- o frumoasa zi de iulie. Ma
privea cu ochi mari, ascunsa in spatele mamei ei. Privirea
nu era ca a oricarui alt copil: prea matura pentru varsta
ei, prea trista pentru un copil...
Am intrebat- o cum se numeste, dar nu am
primit niciun raspuns... fetita s- a ascunsa mai bine dupa
fusta mamei. Am scos din poseta o ciocolata si i- am oferit-
o, dar micuta inca sovaia sa se apropie. Mama a insistat,
indemnand- o sa ia ciocolata. S- a apropiat timid si in acel
moment am inteles drama acestui copil; nu avea decat o
manuta, cea de- a doua fiind doar un ciot. Asa s- a nascut.
Cei dragi nu inteleg de ce tocmai copilul
lor? ... Au gresit cu ceva?! ... Intrebari fara raspuns.
Adriana nu poate desface ambalajul ciocolatei si cu o
privire rugatoare o intinde mamei.
 Handicapul
a furat copilaria Adrianei, i- a mutilat sufletul si i- a
ingradit libertatea atat de mult incat micuta nu poate face
nimic fara ajutor. Singura ei speranta este o proteza. Insa
situatia materiala a familei este atat de precara incat
aceasta posibilitatea este aproape nula.
Mama nu poate lucra, deoarece Adriana are
nevoie permanent de supraveghere si ingrijire, iar tatal
este zilier. Intr- o asemenea situatie veniturile familiei
nu pot asigura decat existenta de zi cu zi si nimic mai
mult.
Tot ce poate Fundatia Holt sa faca in acest
moment, este sa ajute famila cu alimente si hainute pentru
fetita si sa incerece sa identifice un sponsor pentru
obtinerea unei proteze.
Viata este uneori nedreapta, dar este o
lupta pe care ai toate sansele sa o castigi daca esti
suficient de puternic, daca iti doresti cu adevarat acest
lucru si daca pastrezi flacara sperantei mereu aprinsa.
Adriana isi doreste sa se poata juca, sa- i
poata imbratisa pe cei dragi, sa poata face lucruri pe care
acum doar viseaza ca le poate face.
Noi, cei mari si puternici, putem face ca
visul ei sa devina realitate! ...
Asistent Social: Loredana
TURICEANU, Constanta
Povestea lunii
septembrie 2007
Adiere de
toamna
Ieri am simţit o plăcută adiere de toamnă.
Liniştită şi caldă, ca după o vară toridă şi efervescentă.
Emil zâmbea în braţele mamei sale. Si el se simţea bine. In
urmă cu mai bine de 6 luni, era nou-născut şi l-am cunoscut
împreună cu familia sa. Am aflat că este al şaselea copil în
familie şi că locuieşte împreună cu mama şi fraţii săi
într-o încăpere mică, dar curată şi îngrijită. Tatăl
copiilor deşi a recunoscut paternitatea tuturor celor 6
copii nu locuieşte cu ei, doar vine din când în când în
vizită. Situaţia materială a familiei era foarte grea, mama
fiind obligată să stea acasă cu copii nu putea lucra. Am
fost foarte impresionată de abilităţile mamei de a se
relaţiona, de a-şi identifica nevoile foarte exact şi de a
le ierarhiza în ordinea importanţei. Astfel, am aflat că era
foarte important pentru ea să poată asigura hrana copiilor
săi, iar apoi să îşi refacă actul de identitate care era
expirat, pentru a putea obţine certificatul de naştere al
lui Emil. A fost relativ simplu să ajutăm familia cu
alimente şi chiar am reuşit să le dăm şi nişte hăiniţe,
pentru toţi copii,
 dar
în mod special pentru Emil, care era mic, mic de tot şi
afară încă era frig. Mai dificilă a fost procedura de
înnoire a actului de identitate a mamei, deoarece domiciliul
ei anterior era într-un alt judeţ, iar aici nu putea sa
obţină un act de identitate deoarece nu avea contract pe
locuinţă. Deplasarea presupunea bani, presupunea timp în
care nu avea cu cine să îşi lase copii. Astfel că împreună
am încercat să găsim soluţii care să îi permită mamei să se
deplaseze şi să stea acolo suficient timp ca să rezolve
situaţia, sau să urgentăm întocmirea cărţii de identitate
pentru a reduce timpul de aşteptare. Mama a colaborat foarte
bine, am împărţit responsabilităţile, ea urmând să o
contacteze pe bunica
lui Emil pentru a se asigura că poate sta cu copii, noi să
contactăm serviciul de evidenţă a persoanelor din
localitatea respectivă pentru a-i ruga să ne sprijine în
acest demers şi de a o sprijini cu banii de transport.
Lucrurile au decurs bine şi mama s-a întors triumfătoare. In
scurt timp, Emil avea şi certificat de naştere. Dupa alte
câteva zile, familia putea să beneficieze şi de alocaţia lui
Emil, care este, conform noii legi, mai mare decât toate
celelalte cinci alocaţii la un loc şi ceva pe deaupra.
Acum
lucrurile s-au liniştit. Ceea ce ne-am propus am
realizat. Emil şi familia sa pot să să se bucure de calmul
toamnei şi să meargă mai departe …
Asistent Social: Ada
GABOR, Mures
Povestea lunii
septembrie 2007
PRINTESA
 In
acte se numeste Ancuta, dar mama ei ii spune Printesa si
atunci cand ii rosteste numele chipul
mamei se lumineaza de bucurie. Printesa are 8 luni, este o
fetita frumoasa, cu ochi mari negri, curiosi si este foarte
iubita de mama ei si de familia acesteia. Mama si fata sunt
mereu impreuna, nedspartite. Dar povestea a avut alt
inceput.
Povestea Printesei a inceput intro zi de
sambata de la sfarsitul lunii ianuarie, seara tarziu. In
holul celei mai mari maternitati din oras era multa
agitatie, peste 10 persoane au insotit salvarea care a adus
la spital o tarana gravida. Mama, bunica, matusi, cumetrii,
toti vorbesc odata, toti vor sa afle sexul copilului. Cu
putin inainte de miezul noptii, o asistenta medicala le
aduce vestea, s/a nascut o fetita sanatoasa, mare si
frumoasa.
“Fata”?!  
Dintro data toti au tacut si in cateva
minute in holul maternitatii nu a mai
ramas nimeni. Tatal e plecat
primul,nemultumit si reprosand mamei ca a adus pe lume o
fata si nu un baiat. A doua zi, speriata si parasita de
partener si familie, mama fetitei a fugit din spital,
parasind copilul.
Mama Printesei
are 16 ani, face parte dintro familie de rromi. In urma cu
un an parintii au maritat-o, dupa legea tiganesaca cu un
tanar rrom de 18 ani. Cele doua familii au
 fost
unite pana cand s/a nascut Printesa. Tanarul tata si
familia lui nurefuzat sa accepet
copilul pentru ca acesta nu avea
sexul potrivit, nu era baiat. Imediat
dupa ce mama a parasit fetita in spital, cazul a fost
preluat de asistenta sociala din
maternitate. Timp de o luna
asistentii sociali din spital, de la primaria localitatii de
unde sta mama au cauta, consilia si sprijinit tparinti si
bunicii fetitei. Toate aceste eforturi au avut un rezultat
fericit. Mamasi bunica materna a Printesei au venit si au
luat fetita acasa.
Povestea
Printesei continua. Mama si fiica au un viitor impreuna...
Asistent Social: Iuliana
ZAGAN, Iasi
|
