Povestea lunii
septembrie 2006
“Fetita cu chip de papusa”
Am
cunoscut-o pe Sinen si pe tinerii ei parinti intr-o zi
friguroasa de februarie…
Probabil
ca pentru mult timp, mintea si sufletul meu vor pastra acele
imagini tulburatoare…
Am crezut
ca stiu cum e sau ca imi pot imagina saracia, mizeria, durerea…
Dar pasind in casa in care micuta Sinen si parintii ei isi duc
existenta, am inteles ca viata poate fi mai mult decat mizera si
neinduratoare.

Frigul,
foamea, lipsa apei si a luminii curente au transformat existenta
acestei familii intr-o continua si nedreapta lupta. Noaptea vine
ca o alinare a durerii prin somn si uitare si cu promisiunea
visului ca intr-o dimineata lupta va inceta, va rasari soarele
si fiecare zi va fi o minunata poveste…Dimineata este cruda
insa; spulbera visul de noapte si urcusul incepe din nou…

Cei doi parinti, mult
prea tineri si lipsiti de experienta, au momentele lor de
renuntare, de
capitulare, dar privirea inocenta a fetitei lor le da puterea de
a merge mai departe…
Mai mult
decat orice ii doare faptul ca nu pot oferi copilului lor o
copilarie fericita, hainute frumoase, hrana sanatoasa si ceea ce
niciunui copil nu ar trebui sa-I lipseasca: jucarii.
Poate parea incredibil, dar degetele micutei Sinen
nu au mangaiat
vreodata o jucarie…
Simturile ei nu s-au bucurat de acest minunat dar al copilariei…
Fetita cu chip de papusa nu a avut niciodata o
papusa… De ce?!…

Si totusi, ochii
copilului, uneori tristi, alteori cu sclipiri jucause, isi
pastreaza candoarea… Privindu-i, buzele murmura involuntar
acelasi obsesiv “de ce?”…

Lipsiti de orice
sprijin si impovarati de greutati, parintii lui Sinen au
solicitat sprijinul Fundatiei Holt Romania. De atunci, in viata
lor s-au produs schimbari pozitive, au devenit mai optimisti si
mai motivati in efoturile pe care le fac pentru a avea o viata
mai frumoasa. Asistentul social a fost alaturi de ei, le-a
oferit sprijin moral si economic (alimente, hainute, pampers),
astfel ca o parte din dificultati au fost depasite. Si, in plus,
Sinen a primit in dar prima papusa…
Social worker:
Loredana TURICEANU
Povestea lunii septembrie 2006
GRIJILE COPILARIEI
La 10 ani esti un copil. Psihologii, asistentii
sociali, profesorii, parintii, adultii, statisticile sunt de
acord cu acest lucru. La 10 ani traiesti un din cele mai
frumoase si
exuberante perioade ale vietii, copilaria.
3
La varsta copilariei un copil ar trebui sa fie preocupat de
scoala, de rezolvarea temelor pentru a doua zi, ar trebui sa
viseze la eroii din de cartile de povesti, sa rada si sa discute
complice si nevinovat cu prietenii despre colegul sau colega
care iti place, sa-si faca griji ca pentru daca hainele lui au
culoarea
care este la moda, sa se joace si sa se bucure de jucarii si
cadouri.
Grijile pentru faptul ca nu ai suficienti bani
pentru mancare si haine, ca nu sunt lemne si ca la iarna va fi
frig in casa, ca mama si bunica se cearta mereu din cauza
lipsurilor, ca bunica se poate supara din
nou si te poate alunga din casa si nu vei avea unde sa stai, ca
mama se gandeste sa o paraseasca pe sora ta de cateva zile in
maternitate si ca poate se gandesc sa te indeparteze si pe tine
de langa ea; nu ar trebui sa bantuie mintea unui copil cand ai
10 ani, sunt grijile adultilor.
Iuliana are 10 ani, merge la scoala, ii place sa
invete, are prietene cu care se joaca, rade si discuta lucruri
ca intre fete. Iuliana este o fetita blonda, delicata,zambetul
ei este al unui copil care se bucura de copilarie. Iuliana isi
sfatuieste mama cum trebuie sa se poarte cu bunica pentru ca
discutia sa nu se termine cu o cearta, stie ce cumparaturi
trebuie facute pentru casa si unde sunt preturile mai bune, isi
face griji pentru viitorul si unitatea familiei.

Iuliana locuieste cu mama ei, cu bunica si
sora ei de 2 luni. Mama Iulianei lucreaza cu ziua, iar bunica
este pesionara. Situatia materiala si financiara a familiei este
dificila, iar lipsurile materiale genereaza conflicte intre mama
si bunica fetitei. S-a intamplat ca bunica sa-si alunge fata si
nepoata de acasa. Mama Iulianei a solicitat sprijinul
asistentului social al Organizatiei Holt Iasi pentru a-si
imbunatatii viata. Prin consiliere si sustinere economica,
situatia in familia Iulianei s-a imbunatatit. Iuliana este
impreuna cu toate persoanele dragi, cu mama, cu bunica si cu
sora ei, relatiile din mama si bunica fetitei sunt mai bune, iar
fetita poate sa se preocupe mai mult de grijile copilariei.
Asistent social - Iuliana ZAGAN
Povestea lunii septembrie 2006
Un viitor incert
Ma numesc Szilard si am 6 luni. Locuiesc
impreuna cu parintii si fratii mei intr-o camera inchiriata de
la Primarie. Am un frate geaman, pe nume Norbert, inca doua
surori si un frate.

La prima vedere s-ar spune ca ne merge
bine, dar in realitate nu e asa.
Mama lipseste des
de acasa, eu si fratii mei simtindu-i lipsa foarte mult.
Eu sunt prea mic ca sa stiu ce sa intampla, dar
tata si fratii mei stiu. Mama mea e grav bolnava cu inima, tot
timpul trebuie chemata salvarea. De cand ne-a nascut, pe mine si
fratele meu, mama a avut doua infarcte. Si totusi asa bolnava
cum e are mare grija de noi. Ea nu poate lucra, iar tata
presteaza munci ocazionale la concetateni. De multe ori nu ne
ajung banii si pentru mancare.
Tatalui meu i-a expirat buletinul si nu isi
poate face unul nou pentru ca nu avem un
domiciliu stabil. Fara buletin nu il angajeaza nimeni. Din
aceasta camera inchiriata riscam sa fim evacuati pentru ca nu
intotdeauna avem bani sa o platim. Si acest lucru se intampla
pentru ca parintii nostrii trebuie sa aleaga sa ne cumpere
mancare si nu sa plateasca chiria din banii pe care i-au adunat.
Sunt fericit pentru ca am
parinti care ma iubesc foarte mult si lupta ca eu si fratii mei
sa avem un loc unde dormi. Cu toate acestea parintii mei au
reusit sa-mi trimita fratii la scoala.
A venit la noi o doamna de la o fundatie spunand ca ea ar vrea
sa ne ajute. A aflat de noi de la oamenii draguti care au
salvat-o pe mama.A povestit mult cu mama, eu nu stiu despre ce
pentru ca sunt prea mic ca sa inteleg. Dupa un timp doamna a
plecat si s-a intors cu mancare, haine si jucarii pentru noi.
Parintii mei s-au bucurat foarte mult. De cand ne-a vizitat
doamna de la fundatie mama e vesela si are speranta ca vom trece
cu bine de iarna care vine in curand si ca ne vom descurca in
viitor.

Mi-e teama ca va veni o zi cand
mama mea va pleca din nou cu salvarea si nu se va mai intoarce.
Asistent
social - Kamelia Borsa |