Povestea lunii iunie 2006                                                            

E zi, e noapte, exist si vreau sa ma

bucur de acestea……

“In fiecare zi rasare si apune soarele.

In fiecare zi se nasc copii.

In fiecare zi, pe la biroul de Stare Civila trec foarte multi parinti, bucurosi ca au devenit parinti si nerabatori sa obtina actele de nastere pentru copiii lor. Acesta este mersul firesc al lucrurilor si este foarte important ca dupa ce ai dat viata unui copil sa- i asiguri si actul de nastere fara de care el nu poate dovedi ca exista si fara de care nu are nici un drept in viata.

Eu sunt Maria, iar la toamna voi implini trei ani si mai am un frate care are un an dar, pot spune ca sunt Alina, sau Gabriela, sau Tanisa – ce conteaza pentru ca nu am act de nastere si ca si mine, fratele meu poate face la fel.

Oare ce s- a intamplat cand noi am venit pe lume? Oare parintii nostri nu s- au bucurat ca au devenit parinti sau care o fi fost motivul pentru care eu si fratele meu nu avem nasterea declarata?

Este bine ca am primit viata, este bine ca o avem pe mami langa noi si ca ne iubeste mult dar, bucuria noastra nu poate fi deplina pentru ca ne copleseste tristetea faptului ca nu avem cu ce sa dovedim ca existam.

Este greu de inteles sau poate noi suntem prea mici ca sa intelegem inca, dar daca asteptam sa mai crestem si situatia noastra nu se rezolva, oare ce se va intampla cu noi?

De ce nu au aceleasi framantari si parintii nostri?”

Ei bine, mama copiilor este ingrijorata de acest aspect. Abia acum a reusit sa obtina cartea de identitate pentru ea, pentru ca pana acum isi punea si ea aceleasi intrebari ca si copiii ei, deoarece mama ei a manifestat dezinteres in obtinerea actului ei de identitate. A apelat la asistentul social sa o sustina si sa o indrume in tot acest proces anevoios si este hotarata sa rezolve aceasta problema apasatoare si urgenta.

E trist ca raman copii cu nasterea nedeclarata, care nu pot merge la scoala, care la randul lor devin parinti si nu vor putea sa declare nasterea copiilor lor, iar toate acestea se intampla din cauza unor persoane foarte apropiate lor.

E trist ca in vremuri atat de avansate ca stiinta, ca tehnologie si nu numai, sunt foarte multi copii in situatia descrisa mai sus.

Pentru Maria si Nicusor a rasarit soarele pentru ca mama lor a reusit sa obtina actul de identitate pentru ea si a fost indrumata catre asistentul social care a preluat cazul, a intocmit documentatia si o sustine pe mama sa obtina certificatele de nastere pentru cei doi copii. Maria si familia ei au mai primit servicii de evaluare, consiliere, suport moral, identificare/ conectare la resursele comunitare, plata taxelor judecatoresti si vor beneficia in continuare, pe langa serviciile enumerate mai sus, de servicii de urmarire, ajutor material si sustinere in vederea obtinerii actelor copiilor.

Dar, cati copii se afla in situatia Mariei si a lui Nicusor si de care nu se stie sau nu se ocupa nimeni?

 Asistent social – Steliana  ALEXANDRU 

Povestea lunii iunie 2006           

POVESTE DE ÎNGER

            Aş dori sa va spun o poveste. Chiar dacă orice poveste începe cu “a fost odată”, aici la noi printre stele timpul nu are trecut prezent sau viitor, aşa că am să încep prin a spune că eu sunt norocosul înger a unui copil. Ştiţi, este o funcţie deosebit de importantă să ai în grijă sufletul unui copil. Este un act de mare responsabilitate şi nu orice înger poate să facă asta. Aşa că eu am fost deosebit de onorat.

L-am aşteptat să se nască într-o zi călduroasă. Am stat alături de mama sa, în sala aceea albă, cu oameni nerăbdători şi străini, aşteptând să vină pe lume minunea aceea de care trebuia să am grijă. Când s-a născut şi am văzut copilul acela frumos îmi venea să dansez de fericire. Imi şi imaginam cât de tare am să mă fălesc cu el prin parc şi pe strada, dar şi la şedinţele cu îngerii, că doar nu este altul ca al meu! Şi uite aşa, în fiecare zi, îl ajutam să crească mare, să fie sănătos. Si doamne ce ma mai mândream cu el! Când a plecat cu mama lui acasă, au parcurs sute de kilometri şi eu aveam grijă să doarmă, să fie cuminte, maşina în care era să fie protejată de accidente şi alte griji mărunte de îngeraş. Am aflat pe drum multe despre mama sa, despre familia sa, despre faptul că nu are un tată. “Ei, – mi-am zis eu – chiar dacă nu are tată are o mamă tânără şi frumoasă. Şi eu voi fi mereu alături de el!”. La finalul drumului acela lung, cei doi au intrat într-o cămăruţă mică şi întunecoasă şi mama spune “am venit acasă.

El este fiul meu” şi a privit lung în ochii unei femei nu foarte înaltă, slabă, cu chipul ridat de greutăţi, dar cu ochi albaştri ca ai puiului de om ce îmi era dat în grijă. “Aha! Asta trebuie să fie bunica – mi-am zis eu. Pare o femeie de treabă.” Şi am rămas cu toţii acolo. Într-o zi, fiind eu ocupat cu încălzirea sufletului de omuleţ, pentru că afară era cumplit de frig, am aflat că mama a plecat nu se ştia unde. Si uite aşa – împreună cu bunica şi familia acesteia – am ajuns să ţinem loc şi de mamă şi de tată. Si ce pot să vă spun ...  bunica e o “mamă” minunată! Staţi! Mi-am amintit! Am nişte fotografii cu ei. Vreti să le vedeţi?  

Asistent social: Ada Diana GABOR

Povestea lunii iunie 2006                                                             

COPIL… FĂRĂ COPILĂRIE

“Vă rog să-mi ajutaţi copilul!” Nu vreau să moară! Vă rog, doar atât am pe lume...Cuvinte rostite printre lacrimi de o mamă tristă, îngândurată şi deznădăjduită. „Şi cât de fericită am fost când l-am adus pe lume...” 

Din faţa maternităţii un cuplu fericit a plecat cu copilul nou-născut în braţe, spre lumea părinţilor – o lume plină de bucurii şi griji, de fericire şi durere...universul părinţilor. „Dumnezeu ne-a binecuvântat cu un băieţel. Şi ce fericiţi eram că avem un copil....” Lunile treceau şi copilul nu creştea deloc. Andrei nu lua în greutate, era slăbit şi lipsit de energie. Medicii au spus că este nevoie de tratament îndelungat...mulţi ani de zile până când boala lui va fi vindecată.  

„Sărmanul meu copil nu se poate bucura de viaţă nici o clipă ...aşa cum se bucură ceilalţi copii: vrea să alerge dar nu are energie, vrea să se joace dar nu are putere, vrea să mănânce bomboane şi ciocolată, dar nu are voie. Şi îşi doreşte atât de puţin...nu cere vieţii decât să-l lase să fie copil. Vrea să fie copil! Dar destinul îi interzice acest lucru.  

Într-o lume a copiilor, Andrei a învăţat să trăiască altfel decât copiii: zilnic ia tratament medicamentos, respectă regimul alimentar, îşi interzice să se joace şi să alerge, pentru a nu se obosi.  

...”Şi cât de fericiţi eram că avem un copil. Acum am rămas singură în universul părintesc al lui Andrei. Am divorţat şi îmi cresc singură copilul. Singură... adormind şi trezindu-mă cu gândul că viaţa lui Andrei se poate curma în orice clipă...

Andrei este un baieţel micuţ şi firav, care în curând va împlini 6 ani. El asimilează foarte greu alimentele, nu ia în greutate, are intoleranţă la gluten şi primeşte alimente doar preparate prin fierbere. Este supus la un regim alimentar sever şi necesită controale medicale în fiecare lună. Andrei primeşte tratament medicamentos permanent. Datorită acestei boli, Andrei este încadrat în grad de handicap accentuat. De curând părinţii săi au divorţat şi copilul a fost încredinţat spre creştere mamei sale. Aceasta a solicitat sprijin Organizaţiei Holt Iaşi. Asistentul social oferă familiei sprijin prin consiliere şi susţinere economică, pentru depăsirea situaţiei de criză. Cu grijă deosebită şi cu perseverenţă boala copilului poate fi vindecată. Şi oamenii din jurul său fac tot posibilul să-l ajute. Iar dacă viaţa va fi bună cu el, Andrei va deveni copil...

 Asistent social - Diana DUMITRIU